Crestinii ortodocsi praznuiesc astazi sfintii 40 de mucenici. Conform invataturii bisericesti acestia erau 40 de soldati care au fost condamnati la moarte dupa ce si-au recunoscut credinta in Hristos. Ei au fost, astfel, lasati sa inghete intr-un lac din Sevastia. Numai ca print-o minune lacul s-a dezghetat, iar cei 40 de ostasi au murit doar dupa ce li s-au zdrobit fluierele picioarelor. In aceasta zi gospodinele prepara macinici cunoscuti si sub numele de bolindeti si fac pomana pentru morti. *** Au cazut in plasa politistilor de la rutier. Zeci de soferi prahoveni au fost trasi pe dreapta in doar cateva ore, iar 15 dintre acestia au ramas fara permis, pentru ca au fost prinsi conducand sub influenta bauturilor alcoolice. Nici ceilalti conducatori auto nu au scapat prea ieftin, amenzile aplicate depasind cateva mii de lei. *** Aglomeratie mare, in aceasta dimineata, la sediul Administratie Domeniului Public si Privat Ploiesti. Se cauta 150 de oameni pentru ecologizarea spatiilor verzi si amenajarea parcarilor din municipiu. Sansa data somerilor este temporara iar o parte din salariu este suportata de stat. Selectia finala va avea loc vineri, cand candidatii vor trebui sa demonstreze ca stiu sa lucreze cu sapa. *** In mod uimitor, zapada de martie nu a mai luat prin surprindere nici autoritatile, nici pe operatorul Veolia, care face deszapezirea la Ploiesti. La fel de adevarat este ca nici ploiestenii care stau pe stradutele laterale ale orasului nu au mai fost surprinsi de faptul ca, si de aceasta data, strazile lor au ramas nedeszapezite. *** Opt sesizari penale si un prejudiciu constatat de peste 17 milioane de lei. Este recordul inregistrat de comisarii Garzii Financiare Prahova, in luna februarie. Printre anchetele finalizate, se numara si cea in care sunt acuzate de evaziune fiscala firmele care au efectuat lucrarile de dezafectare si valorificare a activelor din Parcul Industrial Brazi. Tunul dat aici depaseste 7 milioane de lei. *** Pericol de explozie seara trecuta in cartierul Bereasca din Ploiesti. O Dacie a luat foc in trafic, iar soferul de 65 de ani a scapat ca prin minune din masina incendiata. Totul a pornit de la un scurcircuit, iar pompierii au fost nevoiti sa izoleze zona de teama ca rezervorul incarcat cu GPL sa nu sara in aer. *** Pretentiile dascalilor in ceea ce priveste veniturile lor lunare si asa foarte mici sunt percepute ca o povara de catre edili, in special in mediul rural. Primarii spun ca nu au bani sa pltesca primele de concediu castigate de profesori in instanta. Ca rezolvare la aceasta problema, reprezentantii Ministerului Finantelor ii invata pe primari sa dea personalitate juridica scolilor, si in acest fel profesorii trebuie sa-si gaseasca singuri sursele din care sa-si acorde aceste prime. *** SPORT *** Aseara, la Camera de Comert si Industrie Prahova, a avut loc o dezbatere pe tema refacerii stadionului Ilie Oana. In prezenta a aproximativ 80 de persoane, suporteri ai echipei Petrolul Ploiesti, jurnalisti, oameni de afaceri și consilieri locali, primarul Andrei Volosevici a garantat ca va construi arena, insa nu a stabilit un termen de finalizare a lucrarilor. *** Campionii de la CSU Asesoft au plecat astazi spre Oradea, in vederea confruntarii de maine cu CSM, in epilogul rundei cu numarul 25. Cu un moral vizibil afectat dupa infrangerea din etapa precedenta, de la Cluj, ploiestenii nu concep alt rezultat in afara victoriei. Un succes miercuri este vital, in conditiile in care contracandidatele U Mobitelco si Gaz Metan au castigat disputele din weekend-ul recent incheiat. *** Componentii Clubului Sportiv Scolar au castigat, in week-end, mai multe medalii la Campionatului national de atletism, in sala rezervata juniorilor 3. Dintre acestea, stafeta masculina a obtinut premiul l, impunandu-se in fata a peste 170 de participanti. Performata copiilor este cu atat mai valoroasa cu cat acestia nu au unde sa se antreneze, fiind nevoiti sa alerge pe strazi.

Get the Adobe Flash Player to see this player.